Translate

Thursday, May 31, 2018

Pentru copilul din noi


În așteptarea zilei de 1 Iunie, copilul din noi și-a reamintit că există ,,O lume minunată”. Echipa Hai afară Tîrgu Mureș ne-a stârnit interesul pentru evenimentele de vineri , cu începere de la ora 11 din cetatea medievală a orașului nostru









Tuesday, February 20, 2018

Sănătatea începe din farfurie

Sănătatea începe din farfurie
  
Din 15 septembrie 2012, Selgros Cash & Carry împreună cu Chef Cezar derulează proiectul Sănătatea începe din farfurie.

Proiectul este compus dintr-o serie de activităţi dedicate copiilor prin care aceştia vor beneficia de un cadru organizat şi sigur, de învăţare non formală. Vor învăţa cum să evalueze alimentele, alegându-le pentru consum pe cele naturale şi sănătoase, fiind conştienţi de avantajul lor. Metoda folosită este a unui program de educaţie gastronomică , având la bază munca de cercetare a unei echipe de profesionişti. Participanţilor li se oferă oportunitatea de a învăţa metode mai critice, de a aborda şi analiza mâncarea, făcându-i mai conştienţi cu privire la alegerile alimentare făcute în viaţa de zi cu zi.

Proiectul Sănătatea începe din farfurie îşi propune educarea tinerei generaţii în adoptarea unei alimentaţii sănătoase bazate pe alegerile făcute de zi cu zi în ceea ce priveşte hrana, produsele naturale, sănătoase şi locale.
Beneficiarii sunt elevi din şcoli bucureştene şi din alte oraşe ale ţării. Copii claselor primare vor fi beneficiarii direcţi ai proiectului, Însă se doreşte implicarea părinţilor şi a educatorilor care sunt prezenţi în viaţa de zi cu zi a copiilor. Arătându-le dezavantajele unei alimentaţii nesănătoase si avantajele celei sănătoase, aceşti copii vor fi îndrumaţi pe mai departe de către părinţi să facă alegerile bune pentru sănătatea lor şi pentru creearea unei comunităţi sănătoase pe viitor.

Procentul copiilor cu boli apărute din motive de alimentaţie precară este tot mai mare. Boli cum ar fi: diabetul, obezitatea sau problemele cardiace sunt tot mai regăsite în rândul tinerei generaţii. Ştim că, copiii cu vârste mici sunt uşor de influenţat de familie sau de grupul din care fac parte. Acest lucru este aplicabil şi în cazul alimentaţiei care în zilele noastre este din ce în ce mai deficitară, cu numeroase carenţe. Aceste alegeri greşite se datorează şi lipsei unei educaţii alimentare. Prin proiectul Sănătatea începe din farfurie Asociaţia Chef Cezar şi Selgros vin în ajutorul copiilor, învăţându-i să facă alegerile corecte din punct de vedere alimentar, alegeri bazate pe identificarea alimentelor de calitate, naturale, provenite din surse locale.

Obiectivul proiectului este ca aceşti copii să înţeleagă informaţiile prezentate, să poată să le aplice în viaţa de zi cu zi şi în timp să îşi formeze un obicei alimentar sănătos cu ajutorul broşurii distribuită copiilor. Broşura oferă informaţii suplimentare adresate copiilor şi părinţiilor.

Friday, December 1, 2017

Ziua Zilelor noastre


1 Decembrie, Ziua zilelor noastre, încărcată de trăiri autentice , străbătută de recunoștința pentru jertfele străbunilor , presărată de speranța pentru un viitor luminos.

În cadrul manifestărilor dedicate celor 132 de ani scurși de la nașterea patronului spiritual al Școlii Gimnaziale Liviu Rebreanu, elevii și profesorii claselor primare au regăsit în cânt și joc bucuria de a fi împreună , de a răspunde prezent chemării sărbătorii națiunii române, intonând melodiile neamului nostru.

Suflete mari și minți luminate au regăsit peste timp, lângă vechile altare, la preoții și învățătorii satelor, cântecele neamului. Glasuri proaspete și gingașe de copii le cântă în școli, le cântăm cu toții la ceas de cumpănă ori de sărbătoare, le cântăm de câte ori sufletul ne-o cere.

Cântecele au adunat lacrima și toate speranțele maicilor, au unit inimile în clipe de grea cumpănă, trecând precum pasărea cerului peste graniți vremelnice și desăvârșind bogăția, armonia și frumusețea tălmăcirii limbii române , în ale cărei cuvinte pute auzi, parcă, vuietul luptelor , foșnetul pădurilor, murmurul izvoarelor , legănarea holdelor și cântecul mamei lângă leagănul copiilor.

Aceste cântece sunt izvorâte din multă dragoste, din marea dragoste pentru acest loc sfânt care înseamnă ACASĂ, unde întotdeauna venim, cu sufletul curat de copil, plecându-ne lângă icoana blândă a mamei.

De ce oare ne întoarcem mereu aici, cu gândul și inima ? Chiar și cei ajunși departe pe drumurile vieții, bucurându-se de toate luminile lumii ? De ce oare, acolo, departe , este mai dulce un cântec de acasă ?
Câți buni români s-au dus cu aceste melodii în lumea viselor ? Dar cântecul a rămas lumină veșnică la căpătâiul eroilor noștri , lumină și speranță.

Aceste cântece și-au câștigat un loc aparte în sufletul românilor , pentru că în ele se recunoaște întregul neam românesc, cu istoria, cu toate durerile și dorurile lui, cu cei sore care și-a îndreptat speranța de mai bine.  

Și pentru ca acestea să fie transmise generațiilor  următoare , s-a alăturat demersului școlii și îndrăgitul interpret Ciprian Istrate , care a încântat asistența cu melodii de suflet, vibrând împreună pe acordurile cântecului patriotic și ridicând spre înalt sunetele trăirii istoriei veritabile.

Punctul culminant al evenimentului l-a constituit Hora Unirii, în care s-au prins, deopotrivă elevi și dascăli,   decorul sărbătorii fiind desăvârșit de realizarea unui imens tricolor din baloane , încântarea continuă a copiilor.  













Thursday, November 30, 2017

Lansare de carte

Ucenicii cuvintelor își continuă, neîntrerupt , călătoria prin Împărăția Poveștilor, prin Regatul Versului .
După Aventurile lui Cepelică , distinse cu Marele Premiu al Concursului CD idei în cărți ,
sub impresia premiilor olimpice obținute la etapa națională a Concursului ,,Un condei numit Fair play ” , elevii clasei a IV-a C (coordonați de profesoara Crina Morariu ) au realizat o Colecție de povești , cuprinzând întâmplări și aventuri , propuse spre lectura colegilor din clasele mai mici.
 În cadrul activităților dedicate aniversării Zilelor Școlii , nimic nu era mai potrivit decât o lansare de carte ( creată și ilustrată de ucenicii cuvintelor ) .



Spațiul generos al bibliotecii , amenajat permanent de doamna bibliotecară Teodora Codoiu, a devenit pentru câteva clipe o scenă pe care, eroii întâmplărilor își prezentau primele etape ale traseului lor spre Amintire.



 În lectura autorilor , atmosfera devenise tot mai incitantă , cei mai mici spectatori, colegi din clasa I C , dorindu-și să afle continuarea aventurilor eroilor,
 Primul volum , cuprinzând rodul imaginației ucenicilor cuvintelor a fost dăruit bibliotecii.

În semn de mulțumire, mici spectatori au interpretat câteva colinde , primind apoi spre lectură o colecție a poveștilor realizate de autori. 

Saturday, November 11, 2017

Elevii de la Rebreanu printre campionii olimpici

Seria rezultatelor prestigioase ale elevilor de la Școala Gimnazială Liviu Rebreanu continuă.

Trei dintre ei s-au aflat printre laureatii celei de-a XVII-a editii a Concursului national de literatura si jurnalism sportiv „Un condei numit Fair-Play”, organizat de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) prin Academia Olimpica Romana (AOR), in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale (MEN), prin Inspectoratele Scolare Judetene, fiind premiati ]n cadrul unei gale care a avut loc in dat de 10 noiembrie la Casa Olimpica din Bucuresti.

David Simionca a fost premiat la sectiunea Poezie

Lucia Negrea a fost premiata la sectiunea proza, iar 

Maria Podar , a fost premiata la sectiunea Reportaj.


Cei trei premianti fac parte din clasa a IV-a C a Școlii Gimnaziale Liviu Rebreanu din Tg.Mureș, si au fost coordonați de profesoara lor, Crina Morariu.

Premiile au fost oferite de Mihai Covaliu, presedintele COSR, George Boroi, secretarul general al COSR, Iriana Deleanu, membru in Comitetul Executiv al COSR, medaliatele olimpice Ionela Tirlea si Violeta Beclea Szekely,campioni si medaliati olimpici , precum si alte personalitati ale lumii sportive ,si culturale romanesti.

Mihai Covaliu i-a felicitat pe toti castigatorii si participantii la editia din acest an a concursului „Un condei numit Fair-Play”. „Arta scrisului este un factor foarte important in viata sociala a unei natii si cred ca aceasta arma o vom folosi pentru a-i educa pe cei tineri pentru a-i invata lucrurile trainice, de calitate, care au valoare si consistenta, iar eu spun ca plecam cu dreptul intr-un domeniu in care se poate face performata. Este foarte important sa castigi o competitie  pentru ca pe langa premiu, castigi ceva ce nu poti cuantifica si anume experienta de competitie care te ajuta pe tot parcursul vietii indiferent de domeniul in care vei vrea sa obtii performante. Va felicit pe toti cei care ati castigat astazi, pe cei care au participat la aceasta editie si la cele anterioare, si pe toti cei care va ajuta si va sprijina sa va puneti in valoare ideile si gandurile”, a spus presedintele COSR.

De menționat că acest rezultat remarcabil obținut de Cercul Olimpic de la Rebreanu nu este singular, acesta venind după premiul 1 la secțiunea Poezie , obținut în 2015 de Alexandru Ioan ( coordonator prof. Codruț Morariu ) și numeroasele premii în competițiile sportive interșcolare.

 






Saturday, September 30, 2017

Săptămâna Europeană a Mobilității

27 septembrie Campionatul claselor a IV-a

grupa A
4A- 4D   2-6
4A- 4F  1-2
4D- 4F 3-0

grupa B
4B-4C 0-4
4B- 4E 0-1
4C-4E 3-0

Finala
4D-4C 0-2


29 septembrie
Cros





Campionii României 2017


Un drum început în septembrie 2016 , un parcurs de seriozitate, implicare şi devotament i-a condus pe aceşti copii inimoşi, înscrişi în clasele a 3-a şia 4-a ale Şcolii Gimnaziale Liviu Rebreanu , la cea mai înaltă treaptă a podiumului naţional .
1.Veres Balasz
2.Porkolab Richard
3.Mireştean Ciprian
4.Torok Peter
5.Bota Eric
6.Bandar Robert
7.Togănel Andrei
8.Moldovan Horea
9.Vaina David
10.Vlad Andrei
11.Nagy Norbert
12.Gyorfy Attilla, Simon Mark şi Grama Vlad ,îndrumaţi de profesorul Codruţ Morariu, au demonstrat că stăruinţa şi credinţa,implicarea şi răbdarea,constituie şi astăzi ingrediente ale succesului.
După câştigarea grupei , în urma victoriilor obţinute miercuri, 24 mai, în faţa echipelor din Focşani şi Vaslui ,mureşenii au disputat finala în compania Şcolii 190 Bucureşti, joi 25 mai după o evoluţie entuziasmantă, victoria le-a revenit cu 4-1 , toate golurile fiind înscrise de Horea Moldovan, desemnat jucătorul finalei.
Victoria băieţilor de la Rebreanu din acest an se adugă titlului de Campioane Naţionale obţinute de fetele claselor primare în 2016 şi titlului de vicecampioni ai României din anul 2012, obţinut la Cupa Hagi Danone, tot sub îndrumarea profesorului Codruţ Morariu. Povestea merge mai departe…
Miercuri, 24 mai și joi, 25 mai, la baza sportivă „Colterm” din Timișoara s-a
jucat fotbal cu mult patos și implicare pentru câștigarea unuia dintre cele mai
râvnite trofee ale elevilor din toată țară – Cupa Tymbark Junior. 384 de copii, fete
și băieți, s-au întrecut în cele două zile pentru a duce la școala lor marele
trofeu.
La categoria Băieți U10 câștigătorii locului I sunt sportivii de la Școala
Gimnazială „Liviu Rebreanu” – Tg. Mureș.
Micii fotbaliști au fost premiați de către președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, vice-președintele
Tymbark Maspex România, Grzegorz Grabowski, de către ambasadorii proiectului, Miodrag
Belodedici, jucător de bază în Echipa Națională a României în anii ’90 și Maria
Fizcay, fundaș central în Echipa Națională de Fotbal.
Într-o atmosferă antrenantă șicompetitivă, 384 de elevi, totalizând 32 de echipe de
fete și băieți, au jucat fotbal cu multă dedicare și hotărâre pentru a câștiga titlul
de Campion al Cupei Tymbark Junior. Sosiți la Timișoara din toate colțurile țării,
micii fotbaliști au disputat, pe 24 mai, meciurile din faza grupelor, iar pe 25 mai
meciurile pentru locurile 3-4, respectiv 1-2, la fiecare categorie de vârstă. Copiii
s-au întrecut ca adevărați sportivi, urmând strategii, strângând din dinți la mici
accidentări și bucurându-se intens la fiecare gol înscris.
Marii câștigătoriai acestei ediții a Cupei Tymbark Junior sunt:
Fete U10: ȘcoalaGenerală nr. 40 – București
Băieți U10: Școala „Liviu Rebreanu” – Tg. Mureș
Fete U12: ȘcoalaGenerală nr. 40 – București
Băieți U12:Liceul Teoretic Eugen Pora – Cluj-Napoca