Translate

Sunday, December 21, 2008

Crăciun fericit !







Vă doresc tuturor să primiţi în inimile voastre bucuria Naşterii Mântuitorului şi să vă bucuraţi,alături de cei pe care-i purtaţi în suflet şi în gând, de mulţimea harurilor revărsate asupra omenirii în noaptea sfântă a Crăciunului.






Cu toţii-n astă seară vom intona colinde
Speranţa înnoirii în suflet se aprinde
Şi-ai cerurilor îngeri în preajma ieslei cântă
Tresalte-a noastre inimi de Naşterea cea sfântă.

M.C.G

E vremea colindelor

Vineri 19 decembrie,ora 10

Frumoase colinde interpretate cu acompaniament instrumental au răsunat intens în rezonanţa sălii profesorale, iar ecoul lor se mai aude încă în inimile micilor colindători, care astfel duc mai departe acest străvechi obicei .

Aproximativ 150 de elevi ai claselor ciclului primar din corpul B s-au reunit în faţa dascălilor şi directorilor Gimnaziului,spre a le vesti prin colind Naşterea Mântuitorului, dorindu-şi să aibă parte pe viitor de multă sănătate şi împliniri, alături de cei dragi.

Saturday, December 13, 2008

13 Decembrie, ziua olimpiadelor

Această zi situată aproape de mijlocul lui decembrie 2008 ne-a prilejuit să găzduim două competiţii importante din calendarul confruntărilor municipale, şi anume Olimpiada de Limba şi literatura română „Mihai Eminescu”, pentru nivel gimnazial(clasele a VII-a şi aVIII-a), cu ale cărei rezultate vom reveni curând, şi Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar - ramura fotbal învăţământ primar.




La startul competiţiei fotbalistice municipale s-au prezentat 5 formaţii :

* Gimnaziul Tudor Vladimirescu
* Gimnaziul Mihai Viteazul
* Gimnaziul Dacia
* Şcoala Generală nr.2
şi Gimnaziul Liviu Rebreanu.




Cu începere de la ora 10 au fost înregistrate următoarele rezultate :

Şcoala 2 - Liviu Rebreanu 0-3 ( 0-1 )
Dacia – Mihai Viteazul 2-1 ( 1-0 )
Şcoala 2 – Tudor Vladimirescu 0-0 ( 0-0 )
Liviu Rebreanu - Mihai Viteazul 4-0 ( 2-0 )
Mihai Viteazul - Tudor Vladimirescu 3-0 ( 3-0 )
Liviu Rebreanu - Dacia 1-0 ( 0-0 )
Mihai Viteazul - Şcoala 2 2-1 ( 1-0 )
Tudor Vladimirescu - Dacia 0-0 ( 0-0 )
Tudor Vladimirescu - Liviu Rebreanu 2-2 ( 2-0 )
Dacia - Şcoala 2 1-0 ( 0-0 )

Fără nici o înfrângere suferită, echipa Gimnaziului nostru, pregătită de domnul învăţător Ferenţi Alexandru, a ocupat prima poziţie a clasamentului, obţinând calificarea pentru faza judeţeană a competiţiei ce se va desfăşura la Sovata în 17 ianuarie 2009.

Ierarhia finală a consemnat punctele acumulate de echipele participante :

1.Liviu Rebreanu 10 p golaveraj10-2
2.Dacia 7 p golaveraj 3-2
3.Mihai Viteazul 6 p golaveraj 6-7
4.Tudor Vladimirescu 3 p golaveraj 2-5
5.Şcoala 2 1 p golaveraj 1-6

Superlativele competiţiei


* categoria Cel mai bun portar :
  • Katona Tibor ( Gimnaziul Liviu Rebreanu )
  • Pînca Tudor ( Gimnaziul Tudor Vladimirescu )
* categoria Cel mai tehnic jucător
  • Toncian Flavius ( Gimnaziul Dacia )
  • Bosa Octavian ( Gimnaziul Liviu Rebreanu )
* categoria Golgheter, cu câte 3 reuşite
  • Tamas Robert ( Gimnaziul Liviu Rebreanu )
  • Bucin Răzvan ( Gimnaziul Mihai Viteazul )
La finalul competiţiei,din partea gazdelor au fost oferite diplome echipelor participante şi evidenţiaţilor de la cele 3 categorii.

Felicitări tuturor participanţilor, iar învingătorilor le doresc mult succes la etapa următoare a competiţiei, faza judeţeană.

Tuesday, December 2, 2008

Cupa 1 Decembrie la fotbal

Sala de sport a Gimnaziului Liviu Rebreanu din Tg.Mureş a găzduit în ziua de marţi, 2 decembrie , cu începere de la ora 16 şi 15 minute o reuşită competiţie fotbalistică pentru elevii claselor 1 şi a 2-a din această şcoală.

Competiţia denumită Cupa 1 Decembrie a făcut parte din programul manifestărilor desfăşurate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României.

Cei 30 de mici fotbalişti au fost împărţiţi în 3 echipe : Roşu , Galben şi Albastru.
Rezultatele înregistrate au fost următoarele :

Roşu - Galben 4 - 0 ( 2-0 ) goluri Raul Neag 2, Andrei Marian 2
Albastru - Roşu 1 - 3 ( 0-1 ) goluri Emil Coroş, respectiv Raul Neag şi Andrei Marian 2
Galben - Albastru 0 - 4 ( 0-1 ) goluri Sebi Matei şi Emil Coroş 3

Deci, clasamentul a fost următorul :

1. Roşu 6 puncte
2.Albastru 3 puncte
3.Galben 0 puncte

Golgheteri Andrei Marian şi Emil Coroş cu câte 4 goluri.


Echipa Roşu a fost formată din : Marian Andrei , Neag Raul, Şimon Adrian, Vereş Ovidiu, Maier Sergiu, Tuşinean Anton, Ştefan Sebastian, Oros Flaviu, Gabor Hunor, Moldovan Raul.



Echipa Albastru a fost alcătuită din : Coroş Emil, Chiorean Marcel, Pavel Andrei, Kiss Szilard, Pop Andrei, Matei Sebi, Cosma Iulian, Creţa Cristian, Filip Raul.


Echipa Galben i-a avut în componenţă pe Sinko Gelert, Benk Szilard, Şuta Rareş, Baratosi David, Frandeş Răzvan, Mare Rareş ,Kolman Silviu şi Fazacas Norbi.

ORGANIZATOR
institutor 1 Gabriel Codruţ Morariu


Felicitări şi succese în continuare !