Translate

Tuesday, June 21, 2011

1 iunie 2011


Din program :

*Parada costumelor ecologice ( Viorica Durugy )
*Demonstraţie dans sportiv
*Expoziţie colaje cu tema ,,Copilăria" ( Claudia Negrea , Alexandru Ferenţi)
*Meci de fotbal între echipa claselor a 5-a şi echipa ciclului primar( Marius Pop, Codruţ Morariu)

Chiar dacă la această confruntare sportivă , au învins, de această dată cei mici, cu 3-0 , acest lucru nu poate fi decât îmbucurător , având certitudinea că viitorul în ce priveşte parcursul fotbalistic al echipelor gimnaziului este asigurat.

Pateneri : Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş şi Lions , care au asigurat participanţilor dulciuri.

Wednesday, May 11, 2011

Invitatie la muzeu

Muzeul Județean Mureș

Titlu eveniment: „Noaptea europeană a Muzeelor nu te lasă să dormi!”
Program Noaptea Muzeelor: 13.00-02.00
Adresa: Strada Mărăşti nr. 8/A, Târgu-Mureş
Locații:
Muzeul de Istorie şi Arheologie din Cetatea Medievală Târgu-Mureş;
Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Piaţa Trandafirilor nr. 11, Târgu-Mureş
Muzeul de Ştiinţele Naturii - strada Horea nr. 24, Târgu-Mureş
Muzeul de Artă din Palatul Culturii, str. George Enescu nr. 2 Târgu-Mureș
Tel./fax 0265 225634, 0365 420021
Acces gratuit

http://www.cjmures.ro/Cultura/muzeu_jud.htm

Muzeul de Istorie şi Arheologie din Cetatea Medievală Târgu-Mureş
15.00 – premieră arheologică: prezentare a inelului roman de aur de la Bistra Mureșului
Inelul provine dintr-o descoperire întâmplătoare efectuată la Bistra Mureşului şi a intrat în patrimoniul Muzeului Judeţean Mureş în 2011. Cu ocazia acestui eveniment, piesa va fi prezentată, în premieră, publicului mureşean.
Expoziţia de pictură ”Bozsó János”, organizată de Muzeul de Artă Târgu-Mureș în parteneriat cu Fundația Bozsó Gyűjtemény Alapítvány, Kecskemét, Ungaria;
15.00 – vernisajul expoziției

Muzeul de Etnografie și Artă Populară
Expoziţia “Ceramică în centrul Transilvaniei (sec. XVII-XIX)”, organizată de Muzeul Județean Mureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Muzeul Municipal Mediaș, Muzeul de Etnografie Reghin, Biserica Reformată Târgu-Mureș, Muzeul Național Secuiesc Sfântu Gheorghe;
16.00 – vernisajul expoziției
- perioada de vizitare: 14 mai - 14 martie 2012
Expoziţia de cărţi poştale ”Salutări de pretutindeni”, organizată de Muzeul de Istorie în parteneriat cu Teatrul Național Târgu-Mureș
18.00 – vernisajul expoziției

Muzeul de Ştiinţele Naturii
Expoziţia interdisciplinară “De la grâu la pâine”, organizată de Muzeul Judeţean Mureş în parteneriat cu S.C. HORTPRODIMPEX S.R.L.
17.00 – vernisajul expoziției
Colţul interactiv: „Descoperim şi potrivim” (atelier de lucru pentru copii/puzzle tematic)
Colţul mâncăcioșilor: produse de panificaţie oferite de S.C. BOZON COM S.R.L.

Ateliere de lucru pentru copii, orele 13.00-17.00

Muzeul de Istorie şi Arheologie din Cetatea Medievală Târgu-Mureş
Atelierul “Manufactură romană”, 4-14 ani, 30 minute
- coordonator: Vass Loránt;
- număr de locuri: maxim 15, înscrieri: v_lorant@yahoo.com
În curtea Cetăţii Medievale Târgu-Mureş
Atelierul “Descoperiri arheologice”, 7-14 ani, 20 minute
- coordonatori: Berecki Sándor, Coralia Crişan;
- număr de locuri: maxim 30, înscrieri - telefon: 0745634544; e-mail: coralia_crisan@yahoo.com
Atelier “Imprimare pe hârtie”, minim 3 ani
- coordonator: Aszalos Alpár;
- înscrieri – telefon: 0740194808; e mail: aszalosalpar@yahoo.com

Laboratorul de Conservare și Restaurare
În curtea Cetăţii Medievale Târgu-Mureş
Atelier de modelat lut, 4-12 ani, 120 minute
- coordonatori: Pokorný Attilla, Simona Mureșan;
- număr de locuri: maxim 50, înscrieri - telefon: 0740158572 (între orele 9.00-16.00); e-mail: restaurareconservare@yahoo.com
Atelierul „Mozaic/puzzle”, minim 10 ani, 125 minute
- coordonatori: Raluca Dumitrescu, András Tihámer;
- număr de locuri: maxim 30, înscrieri - telefon: 0743111046 (între orele 9.00-16.00); e-mail: restaurareconservare@yahoo.com
Atelierul „Pictură pe față”, minim 3 ani, 60 minute
- coordonator: Călin Pop;
- număr de locuri: maxim 30, înscrieri - telefon: 0740844306 (între orele 9.00-16.00); e-mail: restaurareconservare@yahoo.com

Muzeul de Artă
Ateliere de lucru pentru toate vârstele
Muzeul de Artă din Palatul Culturii, strada George Enescu nr. 2, Târgu-Mureş
Înscrieri - telefon: 0265267179; e-mail: artamuzeu@yahoo.com
Atelierul “Redescoperirea muzeului prin puzzle”, orele 13.00- 02.00, durata 60 minute, minim 6 ani, număr de locuri: maxim 15
- coordonatori: Ioan Şulea, Adrian Chira, Cora Fodor, Adela Chera, Szabό Zoltán;
Atelierul „Imagini în mişcare”- proiecţii de filme de artă (orele 20.30- 02.00, Sala Mică):
- coordonator: Ioan Şulea, invitat: sculptor Dorel David Morar

Muzeul de Etnografie și Artă Populară
Atelier de olărit, toate vârstele, durata 60 minute
- coordonatori: Livia Marc, Laura Pop, Oláh Rozalia; invitati: familia de olari Ilyes Mihail (Corund), meșter olar Nicolae Palaghia (Târgu-Mureș);
- număr de locuri: maxim 24, înscrieri - telefon: 0265250169; e-mail: muzeuetnomures@yahoo.com

Muzeul de Științele Naturii
Înscrieri - telefon: 0365430390; e-mail: muzeu_stn_ms@yahoo.com
Atelierul “Pressed flowers”, 6-14 ani, durata 30 minute, număr de locuri: maxim 24
- coordonatori: Mihaela Sămărghiţan, Daniela Botoş, Sorina Oprea, Stanca Suciu;
Atelierul “Jurassic Park”, 3-11 ani, durata 30 minute, număr de locuri: maxim 30
- coordonatori: Angela Săplăcan, Sorina Oprea;
Atelierul “Quilt-ul fermecat”, 3-11 ani, durata 30 minute, număr de locuri: maxim 24
- coordonatori: Mihaela Sămărghiţan, Angela Săplăcan, Szombath Zoltán;
Atelierul „Face painting”, 3-11 ani
- coordonatori: Dorian Şamşudean, Monica Şamşudean (Asociaţia umanitară “Pentru un zâmbet de copil”);

Saturday, April 23, 2011

Lumină

Nu poţi preţui lumina,dacă nu ştii întunericul, nu poţi aprecia căldura, dacă n-ai simţit frigul, nu poţi socoti iubirea , dacă n-ai suferit , dar poţi să te bucuri de Înviere înainte să fi murit.






 
Lumina Învierii să se coboare în inimile voastre, menţinând aprinsă flacăra iubirii.Să aveţi parte de Sărbătoarea Paştilor plină de linişte,împăcare şi renaştere sufletească.



Mai ales în aceste clipe, să nu uităm să ne curăţăm sufletele de tot ce e rău şi întunecat, lăsându-l să se umple de credinţă,iubire şi speranţă.



“Lumea de azi este întoarsă pe dos şi suferă atât de mult din cauză că este tot mai puţină dragoste în casele oamenilor, în viaţa de familie. Nu mai avem timp pentru copii, nu ne facem timp pentru ceilalţi, nu ne rămâne timp să ne bucurăm unul de altul.”



“Dragostea începe în familie. Dragostea se trăieşte în familie şi de aceea lumea de acum are parte de atât de multe necazuri şi suferinţă. Se pare că oamenii din ziua de azi sunt într-o goană nebună, dornici de realizări tot mai mari, de averi tot mai multe. Părinţii au tot mai puţin timp pentru copii. Soţii au tot mai puţin timp unul pentru altul. În casele oamenilor, lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui şi de aici pleacă problemele care tulbură liniştea omenirii.”



„Cea mai grea boală nu este nici lepra, nici tuberculoza, ci sentimentul că nimeni nu te vrea în preajmă.”



„Noi credem că sărăcia înseamnă să nu ai de mâncare, să nu ai haine, să nu ai un acoperiş deasupra capului. Dar omul care este dat la o parte, de care nu îi pasă nimănui şi pe care nu-l iubeşte nimeni este cel mai sărac dintre toţi. Ca să scăpăm de această sărăcie, trebuie să facem ceva chiar în casele noastre.”







“Nouă ni se pare că ceea ce facem este doar o picătură într-un ocean. Dar, fără acea picătură, oceanul nu ar fi la fel de plin.”



„Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp să îi iubeşti.”



„Un om lăsat în voia sorţii, de care nu îi pasă nimănui este mai flămând şi mai sărac decât unul care nu are ce să mănânce.”



„De fiecare dată când zâmbeşti cuiva, dai dovadă de un act de iubire. Îi dăruieşti un cadou, faci un gest frumos.”



„Faptele bune se ţin de mână şi se prind într-un colier superb de dragoste.”



„Sunt un condei mic în mâna lui Dumnezeu cu care scrie o scrisoare de dragoste omenirii.”



„Trebuie să Îl căutăm pe Dumnezeu, însă nu Îl vom găsi în hărmălaie şi agitaţie. Dumnezeu este prieten cu liniştea. Uită-te la natură: copacii, florile, iarba – toate cresc în linişte; uită-te la stele, la lună şi soare, cum se rotesc în linişte... Avem nevoie de linişte pentru a atinge inima cuiva.”



„La sfârşitul vieţii nu vom fi judecaţi după câte diplome am primit, câţi bani am făcut sau câte lucruri măreţe am înfăptuit. Vom fi judecaţi după „Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc. Am fost dezgolit şi m-aţi îmbrăcat. Am fost fără adăpost şi m-aţi primit în casa voastră.”



(Maica Tereza)

Tuesday, April 19, 2011

Crosul Primăverii

Ediţia 2011 a Crosului Primăverii , a adunat la startul întrecerilor atletice, aproximativ 75 de elevi ai Gimnaziului Liviu Rebreanu.

Ei au concurat pe 2 categorii :

clasele 1-2, respectiv
clasele 3-4

atât la secţiunea fete, cât şi la băieţi.

Traseul a început de pe Aleea Sănătăţii , intrând în curtea şcolii, şi continuând cu ocolirea sălii de sport. Regăsiţi mai jos imagini surprinse la această activitate, precum şi la festivitatea de premiere.

Tuesday, April 5, 2011

Cupa Hagi Danone 2011, 2-3 aprilie, Constanta

Reportaj ProTv 2 aprilie



Uneori, cuvintele sunt prea sarace pentru a descrie cu fidelitate starile sufletesti prin care trece un sportiv, in momentele de ascensiune si coborare pe treptele ierarhiei sportive, dar mai ales in acelea de depasire a momentelor de dezamagire si deceptie, cauzate de neatingerea obiectivelor dorite.

Un caracter adevarat , insa, va merge mai departe , pentru a-si dovedi,in primul rand lui insusi,ca esecul a fost doar o intamplare nefericita. Cu aceste ganduri am pornit ieri , in drumul spre casa , urcand pe Valea Prahovei, si lasand pe piscurile Caraimanului sperantele noastre,indreptate spre editiile urmatoare ale competitiilor interscolare.

Participarea si in acest an la Cupa Hagi Danone, in competitia rezervata scolilor,a fost incarcata de trairi intense,bucurii si sperante.  In fond, aceste sperante sunt indreptatite, avand in vedere ca sportivii lotului nostru sunt inscrisi acum in clasa a 3-a si a 4-a,lupta ducand-o impotriva reprezentativelor claselor a 5-a din scolile dobrogene.Printr-o pregatire temeinica, vor reusi sa treaca peste toate obstacolele ce li s-ar ivi in viitor, atingand performante superioare celor actuale. Daca anul acesta am ajuns la un pas de careul de asi al competitiei, intocmai ca nationala generatiei de aur , la mondialul american din 1994,despartindu-ne de semifinale doar loviturile de departajare, probabil , vor urma cativa ani de evolutie printre echipele din primele grupe valorice, asigurand,astfel, continuitatea in performanta.
Adăugaţi o legendă
Comandoul ardelean descins pe taramuri dobrogene a fost alcatuit din :
Alexandru Boroş -portar
Adrian Birou, Botond Pall , Marcel Chiorean , Sergiu Molonfălean -apărători
Dragoş Conţiu , Andrei Opincar , Sebastian Matei, Sebastian Ştefan -mijlocaşi
Emil Coroş, Bogdan Blaga,Raul Neag,David Sava,Darius Şimon-atacanţi .
Tin sa va multumesc ,din nou, pentru incurajarile si sprijinul oferit,care au facut ca,mica nebunie a participarii la Cupa Hagi Danone 2011, sa devina realitate pentru niste suflete de copil, aflate in cautarea afirmarii sinelui.

Ridicand capul sus,dupa ce l-am scuturat de amaraciunea infrangerii la loviturile de departajare,navigam mai departe pe apele involburate ale sportului romanesc,cautand, si pe mai departe taramul promis al Victoriei.








Friday, April 1, 2011

Pentatlon Olimpic Şcolar pentru Mileniul 3



Miercuri,30 martie, cu incepere de la orele 15, s-a desfasurat, la Gimnaziul Liviu Rebreanu din Tg Mures, prima editie a etapei municipale a Pentatlonului Olimpic Junior pentru Mileniul 3. Au intrat in concurs 20 de elevi, reprezentand gimnaziile Mihai Viteazul, Nicolae Balcescu si Liviu Rebreanu din Tg Mures,pregatiti de profesorii Maria Duca,Iuliana Turcu si Codrut Morariu.

Primele 3 probe ale concursului , reprezentate de alergarea de viteza pe 30 de metri, saritura in lungime de pe loc, si aruncarea mingii de baschet, s-au desfasurat in sala de sport a Gimnaziului. Au urmat ,apoi,probele de cunostinte olimpice, si cea artistica , in care concurentii si-au prezentat valentele sensibilitatii sufletesti,transpuse in desen sau pe aripile muzicii.

In urma performantelor realizate ,in competitia fetelor, podiumul a fost ocupat de :

1.Andreea Onocan ,Gimnaziul Liviu Rebreanu, 116 p (prof Codrut Morariu)
2.Daria Papuc, Gimn. Nicolae Balcescu,110 p (prof. Iuliana Turcu )
3.Aura Voica,Gimn.Mihai Viteazul,108 p (prof Maria Duca)

La baieti, clasamentul a fost urmatorul :

1.Marcel Chiorean, Gimn .Liviu Rebreanu,136 p ( prof Codrut Morariu)
2.Emil Coros ,Gimn. Liviu Rebreanu,134 p ( prof Codrut Morariu)
3.Claudiu Negru , Gimn.Mihai Viteazul 132 p (prof Maria Duca )

Premiantii au fost rasplatiti cu diplome purtand insemnele Comitetului Olimpic si Sportiv din Romania, si ale Academiei Olimpice Romane.


Tuesday, March 15, 2011

10 martie, Oaspeţi dragi

10 martie a anului curent, Gimnaziul Liviu Rebreanu din Tg Mureş freamătă sub semnul emoţiilor aşteptării. Orele ce au urmat ne-au prilejuit întâlnirea cu oaspeţi dragi din Chişinău, profesori şi directori ai Liceului Teoretic Ştefan cel Mare.

Întâmpinaţi cu pâine şi sare de elevi ai ciclului primar, îmbrăcaţi în costume populare, oaspeţii au simţit rapid pulsul vieţii şcolii noastre.
Programul muzical,colajul de versuri,incursiunea în activităţile de educaţie ecologică , dansurile populare, dansurile sportive , prezentarea echipei de fotbal a ciclului primar , activităţile interactive şi jocurile didactice, sunt câteva exemple ale secvenţelor prezentate, prin implicarea profesorilor Alexandru Todea, Maria Moldovan, Leontina Cuc,Ioan Cernea,Adela Butiurcă, Marius Pop, Mariana Popescu,Rucsana Pogăcean,Emese Molnar Kovacs, Codruţ Morariu, Delia Papp.

Lecţiile demonstrative au constituit un alt punct esenţial al parteneriatului dintre cele două prestigioase instituţii de învăţământ.

După ,,încălzirea" ,realizată de clasa a II-a B, prin susţinerea orei de educaţie fizică,de către învăţătorul Alexandru Ferenţi, pornind pe urmele lui ,,Ion Creangă, un mărţişor pentru literatura română" ( activitate susţinută la clasa a IV-a C de prof.Oana Dolha ) , invitaţii au avut prilejul să asiste la o demonstraţie de integrare a mijloacelor moderne de învăţământ în susţinerea demersului didactic, prin lecţia clasei a II-a C , ,,Legenda ghiocelului.Scrierea corectă a grupurilor de consoane " a profesoarei Crina Morariu. Valorificarea programului Edu Integrator pentru crearea unor lecţii AEL şi a softurilor educaţionale în accesibilizarea conţinuturilor au fost finalităţile activităţii demonstrative propuse.

Incursiunea a continuat la clasa a III-a C(prof.Codruţ Morariu),unde, pe ritmuri muzicale, ne-am condus oaspeţii pe Portativul sufletului , într-o călătorie prin diverse genuri armonice . Melodii medievale , legende din vremuri de demult , cântecele neamului , fiorul versului eminescian, ne-au prilejuit regăsirea întru armonia unei naţii vremelnic separate de graniţele imperiilor.


,,Foaie verde,floare,deal
Am cântat ca în Ardeal,
Mândru-i portul, dulce-i slova
Am dansat şi ca-n Moldova"

Aştept imagini surprinse în această zi specială, pentru a îmbogăţi zestrea de amintiri vizuale ale momentelor descrise.