Întorcând filele calendarului, am ajuns in luna septembrie.
În fâlfâiri de păsări grăbite, pe aripi de frunze mirate,a venit toamna,anotimp al roadelor bogate, dar şi al speranţelor de împlinire, revărsate în ghiozdanele ,,ucenicilor cuvântului".
Si, o dată cu ea, revenim în LOCUL in care se nasc speranţe şi vise, unde descoperim câte ştiam şi câte mai avem de descoperit -.
ŞCOALA, şcoala noastră, al cărei spirit este martor la bucurii şi tristeţi , dar care întinereşte, în fiecare an, odată cu sosirea noastră!
Purtând în suflete culorile verii, ne reîntâlnim pentru a începe un nou an şcolar. Gândurile noastre se îndreaptă spre toţi cei care, luni, 15 septembrie, ora 9, vor umple de viaţă curţile şcolii : cadre didactice, elevi şi părinţi.
Sunt convins că sunetul clopoţelului pentru noul an scolar 2014-2015 va vesti un an cu succese şi rezultate foarte bune, pentru care ne vom bucura împreună la momentul bilanţului!
Cu cele mai bune gânduri şi speranţe în suflet şi în gând,vă doresc ,dragi copii şi părinţi , un an bun, cu sănătate şi împliniri nenumărate !