TRANSILVANIA, MOLDOVA, BUCOVINA, CRIŞANA, MUNTENIA, OLTENIA, DOBROGEA. Avea şi doi flăcăi pe cinste. Pe unul îl chema MARAMUREŞ, şi pe celălalt BANAT.
Dar, iată că, la răstimpuri, se abătea pas străin prin aceste ţinuturi şi-i răpea câte o fiică. Mama se întrista nespus, după fiecare, deoarece ţinea la ele ca la trupul şi inima sa. Sângera şi se îndurera. Dar, de plâns nu a plâns niciodată şi nici nu s-a plecat. Era falnică precum un stejar sau ca Munţii Carpaţi ce-i străjuiau în preajmă, ori ca Dunărea ce o încingea ca o salbă. Avea strămoşi destoinici şi neînfricaţi, pe dacii nemuritori şi pe romanii cutezători. De aceea, nici ea nu se temea şi nu da înapoi. Lupta vitejeşte pentru a-şi regăsi fiicele şi a le readuce acasă, în sânul familiei: şi Transilvania cea măreaţă, şi Bucovina fagilor fremătători, şi Dobrogea cea aproape de mare,Oltenia cea şăgalnică ori Crişana cea mlădioasă. Se mângâia la gândul că avea alături Moldova şi Muntenia, ori pe feciorii ei cei semeţi şi voinici.
Şi, uite aşa, luptând neobosit, a reuşit să-şi aducă din nou toate fiicele acasă, unindu-le în jurul ei ca un copac maiestuos, cu ramuri bogate. Şi, în clipa când le-a simţit pe toate lângă ea, a fost fericită şi a întinerit dintr-o dată. Pentru că, unirea îi dădea putere, iar setea de dreptate şi libertate a făcut-o nemuritoare.
