Legenda neamului românesc

Odinioară,trăia pe aceste meleaguri o mamă, care avea mai multe fiice. Le pusese nume frumoase, după chipul naturii şi frumuseţilor ei, al pădurilor, munţilor şi apelor:

TRANSILVANIA, MOLDOVA, BUCOVINA, CRIŞANA, MUNTENIA, OLTENIA, DOBROGEA. Avea şi doi flăcăi pe cinste. Pe unul îl chema MARAMUREŞ,  şi pe celălalt BANAT.

Dar, iată că, la răstimpuri, se abătea pas străin prin aceste ţinuturi şi-i răpea câte o fiică. Mama se întrista nespus, după fiecare, deoarece ţinea la ele ca la trupul şi inima sa. Sângera şi se îndurera. Dar, de plâns nu a plâns niciodată şi nici nu s-a plecat. Era falnică precum un stejar sau ca Munţii Carpaţi ce-i străjuiau în preajmă, ori ca Dunărea ce o încingea ca o salbă. Avea strămoşi destoinici şi neînfricaţi, pe dacii nemuritori şi pe romanii cutezători. De aceea, nici ea nu se temea şi nu da înapoi. Lupta vitejeşte pentru a-şi regăsi fiicele şi a le readuce acasă, în sânul familiei: şi Transilvania cea măreaţă, şi Bucovina fagilor fremătători, şi Dobrogea cea aproape de mare,Oltenia cea şăgalnică ori Crişana cea mlădioasă. Se mângâia la gândul că avea alături  Moldova şi Muntenia, ori pe feciorii ei cei semeţi şi voinici.
Şi, uite aşa, luptând neobosit, a reuşit să-şi aducă din nou toate fiicele acasă, unindu-le în jurul ei ca un copac maiestuos, cu ramuri bogate. Şi, în clipa când le-a simţit pe toate lângă ea, a fost fericită şi a întinerit dintr-o dată. Pentru că, unirea îi dădea putere, iar setea de dreptate şi libertate a făcut-o nemuritoare.

Sub semnul lui Rebreanu

Maieru... Ce început de drum! Pe vremuri, oamenii treceau pe lângă Liviu Rebreanu şi-i dădeau bineţe. Îl priveau cu mirare, iar lui îi stătea pe limbă să-i oprească, să le spună că este tot el, cel de acum 30 de ani. Acelaşi, neschimbat! Cunoştea tot satul, doar satul l-a învăţat ce înseamnă cu adevărat fericirea.

Acasă! Aşa a botezat Rebreanu comuna bistriţeană Maieru, interiorul acestei arii ce poate fi numită generic "Cuibul visurilor". Odată ce i-ai urmat paşii, simţi porunca interioară de a zăbovi, de a rămâne, de a te aşeza la una dintre mesele lui de taină şi trudă nocturnă, ori în vreo bancă din şcoala care îşi poartă fala de a fi avut un asemenea premiant în dimineaţa vârstei.

Şcolarul şi-a desprins aici cele dintâi silabe. Apoi, a turnat mari coloane de susţinere pentru superbul templu al limbii române. Era plăpând la început, remarcau contemporanii săi, "precum firicelul de apă al Someşului la izvorul de sub Ineu". Dar, urmându-şi albia, a ajuns asemenea râului tumultuos. Dinspre amiaza incandescentă spre dimineaţa maiereană, Rebreanu le-a dăruit sătenilor - "un roman al nostru, un roman pentru NOI", spunea - o carte care, însă, se citeşte invers: Ion!

Nu e uşor să mergi pe urmele lui Rebreanu, gândindu-te că despre opera, viaţa şi personalitatea scriitorului s-au conceput nenumărate studii şi monografii. Nu e uşor să călătoreşti sute de kilometri până la Maieru doar pentru a respira aerul pământului pe care el l-a iubit cel mai mult pe lume - pentru că da, Maierul a fost locul pe care Rebreanu l-a venerat. La Târlişua, sub poalele Ţibleşului, acolo unde s-a născut, nu a petrecut decât doi ani şi jumătate.

În casa părinţilor, de la Prislop, şi-a găsit creaţia, dar nu fericirea absolută. Îi poartă pe deplin amintirea doar Maieru... Prin Muzeul Memorial din comună, prin bustul falnic din faţa clădirii, Rebreanu a rămas viu. Acum, el este cel care, zi de zi, le dă bineţe cetăţenilor.

Încă de la primele ore ale dimineţii pofteşte pe fiecare maierean să intre în "laboratorul" său de creaţie. Nu le zâmbeşte, fiindcă nu-i stă în fire, dar le repetă "povestea pământului", a iubirii şi a satului bistriţean. Ne invită şi pe noi!

Aşezată în coasta unei coline, la marginea dinspre Năsăud a Prislopului, casa în care au locuit părinţii scriitorului primeşte scurte vizite. Acum e pustiu. La intrare, pe placa de marmură, se poate citi: "În această casă, reclădită în anul 1957, prin munca locuitorilor din Prislop-Năsăud, a trăit în mijlocul eroilor săi din romanul «Ion» marele scriitor Liviu Rebreanu".

Bustul de bronz al scriitorului pironeşte cealaltă colină. Într-o cameră - ultima dintre cele trei - se află un interior modest, dar încărcat de spiritualitatea familiei Rebreanu. Aici, în căsuţa din pripas, se citeşte un text-cheie, care s-ar potrivi tuturor localităţilor pe care romancierul le-a cucerit. O frază pe sub arcada căreia, de aproape patru decenii, vizitatorii se opresc să privească: "De când romanul «Ion» a devenit prea cunoscut, satul Prislop a dobândit o faimă pe care n-a nădăjduit-o niciodată".


Nici amurgul, nici sfârşitul prea crud şi abrupt de la Valea Mare nu i-au putut smulge drumul drept către glorie. Înainte de a fi aparţinut Năsăudului, Ardealului, ţării întregi şi universalităţii literare, a fost al lor - întocmai ca Someşul, spun târlişuanii de sub Ţibleş, maierenii de sub Ineu şi prislopenii lui Ion. Acum, autorul "Răscoalei" aparţine fiecărui călător în parte. Cine ajunge la Rebreanu, pătrunde în viaţa lui şi în oaza de fericire a consacrării .

Gândirea pozitivă

Sunt recunoscator / recunoscatoare :
Mamei / tatălui care sforăie toată noaptea,
Pentru ca îi am alături de mine
....................................................................................................................
Fiicei mele adolescente care se
plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa si
nu pe strazi.
....................................................................................................................
Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca sunt angajat.
....................................................................................................................
Murdariei de curatat dupa o petrecere,
Pentru ca inseamna ca am fost
inconjurat de prieteni.
....................................................................................................................
Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca am destul de
mincare.
....................................................................................................................
Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca sunt afara la
lumina soarelui.
....................................................................................................................
Podelei care trebuie stearsa si
ferestrelor care trebuiesc spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.
....................................................................................................................
Tuturor nemultumirilor la adresa
guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem
libertatea cuvintului.
....................................................................................................................
Locului de parcare pe care il gasesc
tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si
ca am fost binecuvantat cu un mijloc
de transport.
....................................................................................................................
Zgomotului pe care trebuie sa-l
suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.
....................................................................................................................
Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca am haine de
imbracat.
....................................................................................................................
Oboselii si durerilor musculare la
sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost
capabil sa muncesc din greu.
....................................................................................................................
Soneriei care ma trezeste in zorii
zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.
....................................................................................................................
SI , IN SFARSIT, ... pentru e-mail-uri,
Deoarece inseamna ca am prieteni
care se gandesc la mine.
....................................................................................................................
O zi frumoasă...şi incercati să
gândiţi pozitiv...doar avem atâtea
daruri... pe care nu trebuie să le uităm!