Translate

Tuesday, June 21, 2011

Festivitate de premiere, 17.06.2011


Având în vedere rezultatele la învăţătură s-au acordat premii şi menţiuni unui număr de:
473 elevi la clasele I-IV şi 236 elevi la clasele V-VII

De asemenea, au fost acordate unui număr de 92 de elevi diplome de merit şi cărţi elevilor care au participat şi au obţinut rezultate meritorii la olimpiadele şcolare şi la alte concursuri pe discipline de învăţământ

Etapa naţională ONSS ,fotbal feminin




Între 11 şi 13 iunie .2011 , la Centrul Naţional de pregătire şi Academia de Fotbal a FRF de la Mogoşoaia, s-a desfăşurat prima etapă naţională a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar , ramura fotbal feminin, pentru învăţământ primar.



Fără teama de a greşi, pot afirma că această frumoasă echipă a noastră a scris o pagină de istorie în cartea de onoare a Gimnaziului nostru, aflându-se printre cele 8 finaliste ale primei etape naţionale , de unde s-a întors cu o frumoasă menţiune.


În cele trei luni de existenţă , a parcurs cu perseverenţă etapele de pregătire , obţinând primul loc la etapa locală , la cea judeţeană şi la cea zonală.


Cele 3 zile petrecute la Academia de Fotbal a FRF din Mogoşoaia au venit să încununeze eforturile pregătirii şi încrederea pe care au investit-o părinţii în aceste minunate fetiţe .

Orice început e mai greu, însă , intenţia ministerului şi a Federaţiei Române de Fotbal de a permenantiza această competiţie, atât la nivel de ciclu primar, cât şi la nivel de ciclu gimnazial , ne va aduce confirmarea că începutul de drum pe care l-am parcurs nu a fost în zadar.




De-a lungul etapelor de pregătire, din echipă au făcut parte :

Cassiana Cotfas , Raluca Vârlan, Kinga Takacs, Andreea Onocan , Barbara Horvath , Andreea Ravasz , Melisa Nileşan, Roxana Covaci , Carmina Silvaş, Dora Fazakas, Andreea Papai, Carmen Manea şi Ştefana Kabai, pregătite de profesorul Codruţ Morariu.

Se cuvin mulţumiri conducerii Gimnaziului Liviu Rebreanu, care ne-a pus la dispoziţie pentru pregătirea echipei sala de sport , precum şi Primăriei municipiului Tg.Mureş , care ne-a sprijinit pentru deplasarea la Mogoşoaia.

Festivitatea claselor a 8-a


- numărul total de absolvenţi : 158 de elevi din cele 8 clase
- 96 de absolvenţi au obţinut medii peste 8.50 şi 13 medii între 9,97-10 (aceştia au primit diplome de excelenţă)
- 24 de elevi premiaţi pentru rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare, din care 4 la faza naţională
- clasa a VIII-a cu cea mai mare medie din şcoală: clasa a VIII-a B, cu media clasei :9.56

1 iunie 2011


Din program :

*Parada costumelor ecologice ( Viorica Durugy )
*Demonstraţie dans sportiv
*Expoziţie colaje cu tema ,,Copilăria" ( Claudia Negrea , Alexandru Ferenţi)
*Meci de fotbal între echipa claselor a 5-a şi echipa ciclului primar( Marius Pop, Codruţ Morariu)

Chiar dacă la această confruntare sportivă , au învins, de această dată cei mici, cu 3-0 , acest lucru nu poate fi decât îmbucurător , având certitudinea că viitorul în ce priveşte parcursul fotbalistic al echipelor gimnaziului este asigurat.

Pateneri : Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş şi Lions , care au asigurat participanţilor dulciuri.